Biblia ne arată că diavolul este un înger creat de Dumnezeu care a căzut și s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, devenind sursa răului. Deși din pricina diavolului există păcat, suferința și moartea, Dumnezeu are un plan de răscumpărare a lumii.
În Vechiul Testament există două menționări care oferă o perspectivă asupra originii răului: Isaia 14 și Ezechiel 28. Astfel, profetul Isaia în cartea sa deși începe ca o condamnare a regelui Babilonului, mută apoi atenția asupra puterii spirituale din spatele Babilonului, într-o profeție despre o ființă care este numită lucifer sau luceafărul de dimineață: ”Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănopții; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.’ Dar ai fost aruncat în Locuința morților, în adâncimile mormântului!” (Isaia 14:12-15).
Legătura acestuia cu Satana este dovedită prin faptul că Isus folosește o formulare similară când afirmă că a văzut pe satana căzând ca un fulger din cer. (Luca 10:18). Este de remarcat veche ispita a omului care se repede de fiecare data în istorie: voi fi ca Dumnezeu.
Când șarpele o ispitește pe Eva să nu asculte de porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din fructul pomului cunoașterii binelui și răului, ca să nu mori, el îi spune femeii: Hotărât că nu veți muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul. (Geneza 3).
Acest act de neascultare a lui Adam este sursa tuturor relelor care au urmat pe pământ. Păcatul originar al lui Lucifer a fost acela de a vrea să fie ca Dumnezeu, de a dori să obțină pentru sine lauda cuvenită lui Dumnezeu, de a se înălța deasupra lui Dumnezeu.
Decizia luată l-a transformat din heruvim glorios și puternic, care Îl slujea pe Dumnezeu, în sursa tuturor răutăților și a răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu. Tot păcatul uman este urmarea acestui păcat originar care a contaminat întreaga rasă umană, aducând moarte și distrugere în lumea perfectă pe care Dumnezeu o crease.
De asemenea prorocul face o prorocie împotriva împăratului Tirului, care se dezvoltă apoi într-o revelație a puterii din spatele regelui Tirului, putere descrisă drept heruvimul ocrotitor, cu aripile întinse. Această prorocie este o descriere a lui Lucifer înainte de căderea sa când ajunsese la cea mai înaltă desăvârşire, era plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Apoi nelegiuirea s-a găsit în el: „Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de silnicie şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pemuntele lui Dumnezeu şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor. (Ezechiel 28:11-19)
Pasajul ne spune că această ființă a fost creată de Dumnezeu sfântă, înțeleaptă și perfectă până când a intrat păcatul în ea. Lucifer a devenit mândru și s-a înălțat din pricina frumuseții sale. A vrut să îndrepte închinarea datorată lui Dumnezeu, spre sine însuși. Drept urmare a fost alungat din muntele sfânt al lui Dumnezeu și s-a umplut de violență și corupție. Așa că Dumnezeu l-a izgonit din ceruri și el a devenit Satana, (cuvântul ebraic înseamnă „adversar”), sursa tuturor relelor. A luat cu el o treime din îngerii din ceruri care au devenit ulterior demoni (Apocalipsa 12).
Nu ni se explică în Biblie cum de o ființă creată de Dumnezeu a putut deveni rea sau de unde a apărut ideea de rău. Apostolul Pavel descrie acest lucru ca fiind taina fărădelegii (2 Tesaloniceni 2:7). Este suficient să acceptăm că există bine și rău și că în spatele răului stă o personalitate care întruchipează sursa oricărei forme de răutate și care este diavolul. Prin ispitirea lui Adam și a Evei, păcatul a intrat în rasa umană și a contaminat întregul neam omenesc.
Însă Dumnezeu a făgăduit venirea unui răscumpărător care ne va răscumpăra de sub această putere chiar de la momentul căderii: Vrăjmășie voi pune între tine (șarpele/satana) și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.
Mesia a venit, ca sămânță a femeii, pentru a împlini această profeție și altele asemenea. El a coborât pe pământ sub formă umană, ca Fiu al Omului și Fiu al lui Dumnezeu, în persoana lui Isus Mesia. Prin moartea Sa pe cruce, ca jertfă pentru păcatul lumii, El a zdrobit capul șarpelui, pentru că puterea diavolului constă în capetele de acuzare adresate oamenilor. Șarpele îi va zdrobi călcâiul, adică îi va provoca o rană care îi va cauza suferință, dar nu o lovitură mortală.
Apostolul Petru a scris că Domnul Isus a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui am fost vindecați. (1 Petru 2:24-5).
De asemenea apostolul Pavel ne spune că tot așa și El Însuși a fost deopotrivă părtaș la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul, și să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor. (Evrei 2:14).
Domnul Isus a trăit astfel, ca împlinirea profeției despre slujitorul credincios: ”Totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiți. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.” (Isaia 53:4-6).
Domnul Isus a murit pentru noi la cruce ca să primi iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele săvârșite şi viața veșnică. Însă pentru a avea parte de toate acestea, trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu cu pocăință şi cu credinţă în moartea Lui ispășitoare și în învierea Sa din morţi: ”Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (Ioan 1:12-13). Dacă respingem această ofertă, rămânem în păcatele noastre și sub condamnarea lui Dumnezeu.
Potrivit învățăturii Domnului Isus, această situație va persista tot timpul între prima și a doua Sa venire, ceea ce explică de ce răul și suferința încă există, în epoca actuală. La a doua venire, puterea Satanei asupra împărăției acestei lumi va fi nimicită, dar până atunci el rămâne stăpânitorul lumii acesteia, așa cum l-a numit Domnul Isus în Evanghelia după Ioan (Ioan 12.31).
Biblia afirmă că diavolul va continua să aibă putere asupra sistemului mondial, în vremurile pe care le trăim. Aceasta este evidențiată și în episodul ispitirii Domnului Isus: ”Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi I-a zis: Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie. Pleacă, Satano, i-a răspuns Isus. Căci este scris: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” (Matei 4:8-10).
Observați că Domnul Isus nu a contestat afirmația Satanei cum că el are puterea de a-i da împărățiile acestei lumi, dar a refuzat condiția impusă de acesta de a se arunca cu fața la pământ și de a i se închina. Satana vrea întotdeauna să fie adorat. Însă doar Dumnezeu este vrednic de închinarea noastră.
Satana va continua să fie conducătorul întunericului lumii actuale până la cea de-a Doua Venire a lui Hristos, când puterea lui va fi zdrobită pentru totdeauna.
Diavolul și demonii acționează în locurile cerești care este un tărâm nevăzut din care satana și demonii își dirijează influența pe pământ și are putere asupra împărățiilor acestei lumi. Astfel, apostolul Pavel cere credincioșilor din Efes să se îmbrace cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. (Efeseni 6:11- 12).
În zilele noastre răul poate fi ținut în frâu prin rugăciunile și influența poporului lui Dumnezeu (1 Timotei 2.1-6). În parabola despre grâu şi neghină din Evanghelia după Matei, Domnul Isus ne arată că în epoca actuală, binele şi răul cresc laolaltă şi urmează a fi despărțite abia la sfârșitul vremurilor, în ziua judecății: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. Dar, pe cînd dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grîu, şi a plecat. Cînd au răsărit firele de grîu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. Robii stăpânului casei au venit, şi i-au zis: ‛Doamne, n-ai sămănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?’ El le-a răspuns: ‛Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.’ Şi robii i-au zis: ‛Vrei dar să mergem s-o smulgem?’ ‛Nu’, le-a zis el, ‛ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: ,Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grînarul meu.’” (Matei 13:24-43).
Ulterior le-a explicat parabola ucenicilor Săi: El le-a răspuns: ,,Cel ce seamănă sămânţa bună, este Fiul omului. Ţarina, este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina, sunt fiii Celui rău. Vrăjmaşul, care a semănat-o, este diavolul; secerişul, este sfârşitul veacului; secerătorii, sunt îngerii. Deci, cum se smulge neghinaşi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea şi -i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâșnirea dinţilor. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă.”
Această parabolă ne spune că în epoca actuală avem de ales între bine și rău, între Dumnezeu și satana. Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru și nu ne forțează să facem această alegere. El are puterea de a pune capăt răului într-o clipită, așa cum o va face la sfârșitul veacului, când va judeca lumea cu dreptate. Însă Dumnezeu întârzie să facă acest lucru pentru a ne da șansa de a ne pocăi şi ne oferă acum iertarea și nădejdea vieții veșnice cu El în ceruri, dacă ne căim și ne întoarcem la El cu credință. Când ne punem încrederea în El, primim iertarea și o viață nouă cu Dumnezeu în ceruri.
Dacă rămânem în păcatele noastre și refuzăm calea de mântuire a lui Dumnezeu, El nu ne poate salva: ”Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!” (Isaia 59.1-2).
În zilele noastre fiii împărăției, adică copii lui Dumnezeu, trăiesc alături de fiii celui rău (cei care Îl resping pe Dumnezeu, copiii diavolului). Răul va atinge apogeul la vremea sfârșitului acestui veac, când va domni răutatea și vor veni vremuri primejdioase. Sfârșitul acestei stări de lucruri va fi perioada Necazului celui mare unde omenirea s-ar autodistruge fără intervenția lui Dumnezeu: ”Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” (Matei 24:21-22).
În cartea Apocalipsa ni se relevă faptul că diavolul va da putere anticristului său de pe pământ, care va fi susținut de prorocul mincinos, care va deschide perioada finală de existență a răului pe pământ. (Apocalipsa 13).
La întoarcerea Sa, Domnul Isus va arunca fiara și pe profetul mincinos în iad, iar diavolul va fi legat în abis vreme de 1.000 de ani (Apocalipsa 19-20). Împărăția lumii acesteia va deveni împărăția Dumnezeului nostru și a lui Hristos al Său, iar El va domni pe vecie (Apocalipsa 11:15).
Așadar, se apropie ziua când Dumnezeu va pune capăt tuturor necazurilor din lume, dar în acea zi îi va opri și pe cei care au creat aceste necazuri. La a doua Sa venire, Domnul Isus va veni cu toată puterea lui Dumnezeu pentru a pune capăt răzvrătirii lui Satan împotriva lui Dumnezeu și pentru a nimici lucrările răului. Doar cei care se pocăiesc acum de păcat și se încred în Isus dor fi mântuire, însă cei care Îl resping vor fi aruncați în iad.
La cea de-a Doua Venire a Sa, El va judeca lumea cu dreptate, potrivit cu modul în care am răspuns la mesajul Evangheliei. Duhul Sfânt lucrează acum pentru a-i atrage pe oameni la credința în Isus, astfel încât aceștia să poată fi salvați de judecata care se va abate asupra lumii. Însă și diavolul lucrează pentru a-i determina pe oameni să respingă mesajul lui Dumnezeu
Astăzi folosește aceeași tactică ca și în trecut: strecură îndoiala în oameni pentru ca să respingă cuvântul rostit de Dumnezeu. Diavolul folosește un întreg arsenal de arme pentru a convinge pe oameni să nu creadă în Dumnezeu: ateismul, religiile false, umanismul și tot felul de erori din sânul creștinismului mărturisitor. Deopotrivă, Satana îi determină pe unii să creadă că el nu există sau îi face să i se închine prin forțe oculte și demonice.
Însă satana este un vrăjmaș înfrânt. Și toți care îl urmează vor fi judecați de Dumnezeu. Noi trebuie să ne supunem lui Dumnezeu și să ne împotrivim diavolului: ”Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește şi caută pe cine să înghită. (1 Petru 5:8). Cei care vor veghea vor fi de partea biruitoare, pentru că în curând satana va fi osândit. Potrivit cu Apocalipsa 12, Satana va fi izgonit din locul său din tărâmurile cerești pe pământ, în timpul ultimei perioade de 3ani şi jumătate a Necazului celui Mare: ”Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înșală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncați şi îngerii lui… De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiți în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puțină vreme.” (Apocalipsa12:7-12).
La finalul acestei perioade, Domnul Isus se va întoarce cu toată puterea lui Dumnezeu pentru a pune capăt perioadei de necaz și pentru a instaura împărăția Sa mesianică, iar diavolul va fi aruncat în abis și nu va mai putea înșela popoarele: ”Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ținea în mână cheia adâncului și un lanț mare. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este diavolul și satana, și l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înșele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puțină vreme.” (Apocalipsa 20:1-3).
După ce va fi eliberat din adânc la finalul mileniului, satana va încerca un ultim act de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. După cei o mie de ani, satana va fi dezlegat şi va ieşi din temniţa lui ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde sunt fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor. (Apocalipsa 20:7-10). Însă satana va fi aruncat pe vecie în iazul cu foc.
Acesta este momentul când Dumnezeu va crea starea ultimă a tuturor credincioșilor, în contextul cerului nou și al pământului nou, unde va locui neprihănirea: ”Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era… Și am auzit un glas tare, care ieșea din scaunul de domnie și zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” (Apocalipsa 21:1-4).
Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună, ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului. (Apocalipsa 21:27). Venirea Lui este aproape și când va veni, va pedepsi diavolul și pe demonii lui pentru totdeauna și îi va salva pe toți cei care s-au încrezut în El.
Dragostea și puterea lui Dumnezeu se vor manifesta acolo pentru vecie. Dacă doriți să ajunge și în locul acela minunat, acum este momentul să vă puneți încrederea în Domnul Isus Hristos, pocăindu-vă de păcatele voastre și crezând în Evanghelie. Amin!
