Domnul Isus i-a îndemnat pe iudeii să cerceteze Scripturile pentru că ele mărturisesc despre EL (Ioan 5:39). Dintre toate prorociile cuprinse în Vechiul Testament niciuna însă nu se apropie de acuratețea și frumusețea prorociei din Isaia 53.
De aceea în rândurile de mai jos ne vom opri asupra acestei proroci care vestea mai dinainte lucrarea de răscumpărare pe care avea să o înfăptuiască Domnul Isus Hristos.
Cartea prorocului Isaia reprezintă la o scară mai mică o evanghelie pentru Vechiului Testament deoarece ea zugrăvește într-un mod minunat chipul Robului lui Dumnezeu. Ea este ca o piatră de mărgăritar printre comorile ascunse în Cuvântul lui Dumnezeu. Impactul acestei prorocii asupra vieții de credință a fost hotărâtor pentru mulți căutători de adevăruri veșnice, așa cum însăși Biblia relatează. Astfel, un famen din Etiopia care era vistiernic a fost călăuzit de Filip să înțeleagă înțelesul profeției din Isaia 53 care se împlinise în vremea aceea în Ierusalim prin moartea pe crucea și învierea Domnului Isus. Mai mult decât atât, se presupune că Domnul Isus însuși a explicat ucenicilor, copleșiți de întristare datorită morții Domnului, că El trebuia să pătimească și să învieze după Scripturi (Luca 24:13-35).
Dorința noastră este ca prin gândurile acestui capitol din cartea Isaia să ni se deschidă ochii sufletului că să vedem prețul nespus de mare plătit de Domnul Isus pentru răscumpărarea noastră.
1. Respingerea lui Mesia de poporul Său
Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut brațul Domnului? (Isaia 53:1).
În Evanghelia după Ioan ni se spune că „a venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit”(Ioan 1:11). Dumnezeu a trimis încă din vechime proroci la poporul Israel ca să le aducă aminte de venirea lui Mesia. Pe prorocii trimiși poporul i-a ucis cu pietre, iar pe Mesia, Cel prorocit în Scripturi, L-au scos ”afară din tabără” și L-au răstignit pe cruce. Dar și noi ne-am comportat de multe ori asemănător iudeilor. În alte țări îndepărtate oamenii primesc Evanghelia și ajung să se bucure de mântuire, așa că cei care nu au auzit până acum de Isus, Îl primesc ca Mântuitor și Domnul, pe când în creștinătatea noastră cu greu se mai găsesc credincioși cu adevărat. Creștinii se mulțumesc să dobândească anumite cunoștințe din Biblie, dar cu viața lor nu îl urmează pe Domnul Isus. De fiecare dată când noi auzim mesajul Evangheliei fără să ne deschide inima pentru Dumnezeu, noi ne încărcăm cu o nouă răspundere înaintea lui Dumnezeu.
Sufletul nostru este cel mai important dar din partea lui Dumnezeu pentru care aveam o mare răspundere, căci ”ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?” (Matei 16:26).
În ce orbire spirituală a ajuns poporul Israel încât nu a mai cunoscut lucrarea autentică a lui Dumnezeu cu toate minunile pe care le-a făcut în mijlocul lor. Încă din vechime Dumnezeu i-a scos cu braț puternic de sub robia Faraonului, i-a izbăvit de atâtea ori de sub mânia dușmanilor, iar acum, la venirea lui Mesia, Dumnezeu a venit cu lumina Sa în întunericul lumii: ”Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; și peste cei ce zăceau în ținutul și în umbra morții, a răsărit lumina” (Matei 4:16).
Domnul Isus a împlinit cuvintele prorocului Isaia în fiecare detaliu. Când a intrat în sinagogă din Nazaret și a deschis cartea prorocului Isaia, a dat peste locul unde era scris: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului.” (Luca 4:18-19). Toate aceste cuvinte Domnul Isus le-a împlinit prin puterea lui Dumnezeu: ”...toți cei ce aveau bolnavi atinși de felurite boli îi aduceau la El. El Își punea mâinile peste fiecare din ei și-i vindeca”. Ioan Botezătorul a auzit din temniță despre lucrările lui Hristos și a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi: „Tu ești Acela care are să vină sau să așteptăm pe altul?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Duceți-vă de spuneți lui Ioan ce auziți și ce vedeți: Orbii își capătă vederea, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții învie, și săracilor li se propovăduiește Evanghelia. Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire” (Matei 11:2-6).
Ai simțit vreodată că inima ta este vindecată de Domnul Isus? Ai cunoscut tu brațul Domnului? Și atunci când L-ai cunoscut ai fugit de jugul Domnului? El vrea să te ridice din starea tristă în care te afli și să-ți facă parte de îndurarea Sa.
2. Smerenia lui Mesia
”El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă (Isaia 53:2).
Poporul Israel L-a văzut, dar înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dar de ce nu plăcea înfățișarea Lui? Fiindcă a luat chip de rob: ”El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce”(Filipeni 2:6-8).
Domnul Isus a crescut ca o odraslă ”ieșită din tulpina lui Isai”, ca un lăstar ieșit din rădăcina împărătească a lui David care fusese tăiată. Urmașii vechii familii împărătești erau niște oameni simpli și săraci. Dar această tulpină a dat un lăstar, un Copil al unor oameni săraci. S-a născut într-o iesle, pe fân și paie, dar cei mai mulți au fost dezamăgiți de El încă de la nașterea Lui. Această imagine a Lui Mesia nu era deloc pe placul poporului Israel. Ei aveau nevoie de un Mesia puternic care să rupă jugul roman și să-i facă stăpânii lumii.
Omul a profitat de smerirea Lui ca să Îi arate cel mai adânc dispreț. El era ocara oamenilor și disprețul poporului. Domnul Isus Hristos nu a găsit nicio consolare pentru durerea Sa, nicio mângâiere din partea oamenilor. Respins cu dispreț de cei cărora le slujea din dragoste, aflat în mare strâmtorare, amenințat chiar de cei cărora le aducea mântuirea, a ales totuși să arate oamenii calea spre Dumnezeu într-un popor ipocrit care făcea slujbe religioase, dar era plin de lăcomie și curvie. Ei nu au putut suporta viața Lui. El a venit să curățească aurul de zgura de pe el, să treacă prin focul topitorul pe fii lui Levi ca să-i curățească (Maleahi 3:2,3). Nu le-a plăcut de El căci făcea pe moralistul, le spunea că sunt păcătoși și că au nevoie de iertare. Ei nu și-au putut deschide ochii sufletești ca să vadă în Domnul Isus slava lui Dumnezeu revărsată pe pământ, pentru că în jertfa Lui de pe cruce se îmbină atât de armonios dreptatea și mila lui Dumnezeu.
3. Om al durerii
Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă ” (Isaia 53:3).
Dar și după ce a crescut a trăit în aceeași stare smerită. Când a fost întrebat unde locuiești, răspunsul Lui a fost: ”Fiul omului n-are unde-Și odihni capul” (Luca 9:58). Câteodată era primit în gazdă într-o casă cum e cea a Mariei din Betania sau a vameșului Zacheu din Ierihon, dar, de cele mai multe ori, nu-L primea nimeni Chiar și la moartea Lui a avut parte de aceeași umilință. A murit de o moarte înjositoare, pe o cruce, părăsit de ucenici, disprețuit de oameni, atârna acolo, singur, pe lemnul infamiei.
Domnul Isus Hristos nu a găsit nicio consolare pentru durerea Sa, nicio mângâiere din partea oamenilor. Disprețuit de oameni, sufletul Său se îndreaptă către Dumnezeu Tatăl care l-a părăsit pentru o clipă pe cruce pentru că s-a încărcat cu păcatele noastre. Domnul Isus a trăit o viață plină de suferință și lepădare de Sine pe acest pământ, fiind obișnuit cu durerea și respingerea din partea oamenilor.
4. Purtarea poverilor noastre de către Mesia
”Totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit” (Isaia 53:4).
Domnul Isus a purtat poverile multora încă din timpul vieții Lui pe pământ. În Evanghelii citim că mulți bolnavi și posedați de demoni au fost aduși la Isus și El, prin cuvântul Său, scotea afară duhurile necurate și vindeca orice boală și neputință (Matei 8:17).
Mintea umană poate înțelege într-o măsură foarte mică taina lucrării lui Dumnezeu. În istorisirea femeii care suferea de scurgere de sânge vedem că vindecarea Domnului presupunea un cost pentru El. El a simțit că iese o putere din El când s-a vindecat femeia bolnavă. Dar Domnul Isus a luat asupra Sa nu doar bolile oamenilor, ci și pricina acestor boli, și anume păcatul. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că bolile și suferințele omenești sunt urmări ale păcatului. Atâta timp cât nu a fost păcat, nu a existat nici dureri, nici suferințe și nici moarte.
Domnul Isus a venit în lume să poate povara păcatelor noastre. În Grădina Ghetsimani Domnul Isus plângea cu picături mai de sânge. În fața Lui stătea un pahar amar pe care trebuia să îl bea. Dumnezeu Tatăl a aruncat toate păcatele omenirii asupra Lui. El a fost ”Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). ”El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn” (1 Petru 2:24). Ar trebui ca toți oameni să fie recunoscători pentru sacrificiul Lui, însă, de cele mai multe ori, oamenii Îl resping și sunt nepăsători față de jertfa Sa. Prorocul Isaia vede mai dinainte aceste lucruri și de aceea a scris că ”noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit.”
Ce rău a făcut Domnul Isus ca să fie pedepsit de Dumnezeu? Dregătorul roman Pilat a spus că el nu găsește nicio vină în Domnul Isus. Și soția lui s spus să nu facă nimic Neprihănitului acesta, căci a suferit mult în vis din pricina Lui (Matei 27:19). Chiar și Iuda, cel care L-a trădat, a mărturisit că a vândut ”sînge nevinovat”. Sutașul care a stat de strajă la crucea Domnului Isus a zis cu frică: ”Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu” (Matei 27:4).
Nimeni nu a putut să aducă vreo învinuire împotriva Lui, nici chiar preoții cei mai de seamă pentru că „n-a făcut nimănui niciun rău și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug” (1 Petru 1:22). Din punct de vedere moral și juridic, moartea Lui a fost o nedreptate. Dar prorocul Isaia ne spune că a fost mai mult decât atât: a fost o moarte care ne iartă de păcatele noastre.
5. Pacea adusă de Mesia
”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți” (Isaia 53:5).
Dreptatea lui Dumnezeu cere ca păcatul să fie pedepsit, iar plata pentru păcat este moartea. Domnul Isus a trebuit să moară pentru noi. De aceea osânda adusă de Lege nu mai are nicio putere față de noi: ”Dacă unul a murit pentru toți, toți deci au murit” (2 Corinteni 5:14). Mântuitorul nostru a spus ”că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5:24).
Dacă viața noastră este așa cum mărturisim noi o viață de credință, atunci ar trebui să fie și o viață de pace. O viață cu urcușuri și coborâșuri spirituale nu este una plăcută înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să primim prin credință adevărul că prin rănile Lui suntem tămăduiți. Tămăduiți de mânie, ambiții, amărăciune, lăcomie de avere, curvie. Jertfa de pe Golgota nu înseamnă doar iertare de păcate, ci și izbăvire de sub robia păcatului și eliberarea de puterea Eului nostru. Apostolul Pavel scria că ”știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului” (Romani 6:6). Știm noi bine că omul nostru cel vechi cu poftele lui, ambițiile lui, orgolii lui a murit? Încrede-te mai întâi în Cuvântul lui Dumnezeu și vei trăi acest adevăr!
6. Strângerea noastră în jurul lui Mesia
Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.( Isaia 53:6).
Ceea ce întristează cel mai mult viața noastă și a celorlalți din jurul nostru este puterea Eului nostru. Câtă vreme Eul tău este pe tronul inimi tale, te afli sub robie, fiindcă Eul este un tiran. El are mereu noi și noi dorințe pe care nu le vei putea satisface. Chiar și omul credincios care se ocupă doar cu Sine și nu caută decât avantajele sale, se află sub robia Eului.
Înainte să-L cunoaște pe Domnul, noi rătăceam fiecare pe drumul lui. Ne preocupam doar de noi înșine și eram centrul în jurul căruia se învârte totul. Această centrare pe noi înșine ne aducea multă nefericire. Ni se părea că cei din jur sunt prea îndrăzneți, sau prea reci, prea mândri sau prea modești și de fiecare dată găseam prilej să criticăm ceva la ceilalți și ne amăram adeseori. Boala acesta a vindecat-o Domnul Isus pentru că ne-a strâns în jurul Lui ca să-și arate îndurarea Sa mare față de noi. El a devenit scopul nostru și centrul universului nostru pentru că am primit de la El un viitor și o nădejde (Ieremia 29:11). Voia noastră este să facem voia Lui: cea bună, plăcută și desăvârșită (Romani 12:2).
7. Tăcerea Mielul sfânt a lui Dumnezeu
„Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura”(Isaia 53:7).
Păcatul din noi se folosește cel mai lesne de limba noastră.”Tot așa și limba este un mic mădular și se fălește cu lucruri mari. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde! Limba este și ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul și aprinde roata vieții, când este aprinsă de focul gheenei” (Iacov 3:5,6). Chiar când dorești să o stăpânești, nu izbutești pentru că limba nu o poate îmblânzi niciun om (Iacov 3:8).
Dar Domnul Isus nu și-a pus niciodată limba în slujba păcatului, în gura lui nu s-a găsit vicleșug, a tăcut atunci când noi am fi fost îndemnați de firea noastră să vorbim. Când vorbea El, oamenii erau mișcați de cuvintele Lui: ”Niciun om nu a vorbit ca Omul acesta!” (Ioan 7:46).Când stătea în fața Sinedriului ar fi fost suficient să spună o singură vorbă să se dezvinovățească. Când marele preot îl presă, El nu a dat niciun răspuns. Când era pălmuit, bătut și scuipat, El tăcea. Chiar dregătorul Pilat se mira de El căci nu răspundea la acuzațiile grave care i se aduceau (Matei 27:12-14).
Domnul Isus nu tăcea din pricină că-i era teamă sau nu știa ce să vorbească. El nu tăcea din slăbiciune. Când au venit ostașii și aprozii să-L prindă în Grădina Ghetsimani, au căzut cu toții la pământ de parcă ar fi fost loviți de trăsnet. El avea toată puterea necesară să subjuge pământul, dar ”S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2:7). El însă nu se putea contrazice pe Sine. Când Marele preot L-a întrebat : „Ești Tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Da, sunt”, i-a răspuns Isus. „Și veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii și venind pe norii cerului.” (Marcu 14:61,62).
El nu a tăcut din frică, mândrie, lipsă de cunoștință, ci pentru ca să se împlinească Scriptura care L-a înfățișat pe Domnul Isus ca mielul lui Dumnezeu care nu deschide gura. După cum toată viața Lui a fost o împlinire a Scripturii, trebuie ca și moartea Lui să fie o împlinire a profețiilor biblice.
Apoi Domnul Isus tăcea pentru că Se supunea cu răbdare și fără cârtire voinței Tatălui Său. El știa că îl așteaptă suferințe și batjocuri, dar a hotărât să meargă drept înainte și cu hotărâre pe drumul crucii.”La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8).Mai mult decât atât, tăcerea Domnului Isus este o osândire a păcatelor noastre înfăptuite cu limba: clevetirea, minciunile, înșelătoriile, cuvintele de ocară, vorbele cu două înțelesuri, glumele pe seama celorlalți, pâra, dezvinovățirile, insistența de a-și scoate dreptate, luarea în deșert a numelui Domnului. De asemenea, prin tăcerea Sa potrivită la momentul respectiv, El a osândit și tăcerea noastră când aceasta nu este la locul ei. De câte ori nu am tăcut când trebuia să mărturisim numele Domnului sau să spunem adevărul, să ne mărturisim păcatele și să cerem iertare aproapelui nostru. Toată această tăcere ne condamnă pe noi până când vom învăța de la El ce înseamnă adevărata tăcere.
8. Moartea lui Mesia
„El a fost luat prin apăsare și judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?”(Isaia 53:7).
Prorocul Isaia ne spune că Domnul Isus a fost șters de pe fața pământului, ceea ce înseamnă că el avea să sufere o moarte îngrozitoare. E a suferit apăsarea și judecata păcatului. Când Ștefan a murit pentru Domnul Isus, el a fost mângâiat de Domnul, i-a umplut inima de pace și bucurie atunci când Ștefan a exclamat că vede cerul deschis și pe Isus stând la dreapta Tatălui.
La moartea Domnului Isus nu a fost nimeni care să Îl mângâie. Păcatul lumii cu care s-a încărcat pe cruce a făcut să se întunece cerul deasupra Lui. Cel rău își manifesta ultima lovitură când Domnul Isus striga: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit? Dumnezeu Tatăl L-a părăsit pentru că sfințenia Lui nu poate suporta păcatul. Până atunci Dumnezeu trecuse cu vederea păcatul și nu judecase lumea în vremea îndelungii Sale răbdări (Romani 3:25). Dumnezeu a avut multă răbdare cu o omenire căzută, dar acum judecata Lui se dezvăluie cu furie împotriva Fiului Său. Dumnezeu judecă păcatul în Cel ce a fost făcut păcat pentru noi.
Pe cruce Domnul Isus a cunoscut groaza omului părăsit de Dumnezeu. Dar Domnul Isus a fost izbăvit de groaza judecații lui Dumnezeu, pentru că, după aceea, a urmat un strigăt de biruință: ”S-a isprăvit”! și o încredere deplină în Dumnezeu: ”Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul!”.
9. Nimicirea planurilor oamenilor
”Groapa Lui a fost pusă între cei răi, și mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârșise nicio nelegiuire și nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui.” (Isaia 53:9).
Conform obiceiului roman cei osândiți urmau să fie îngropați chiar în apropierea locului execuției într-o groapă comună. Deși El a fost socotit printre tâlhari pe cruce, acum, după moartea Lui, când lucrarea Lui era desăvârșită, a fost eliberat de pedeapsa fărădelegii. Iosif din Arimateea a obținut aprobarea din partea lui Pilat să-l așeze în mormântul săpat în stâncă care îl pregătise pentru el însuși. Dumnezeu nimicește astfel planurile oamenilor care doreau ca mormântul Lui să fie între cei răi.
Dumnezeu a reabilitat numele Lui și L-a înălțat foarte mult ”căci nu este sub cer nici un alt nume da oamenilor în care trebuie să fie mântuire”(Faptele Apostolilor 4:12). Sub aspectul mântuirii nu are relevanță dacă ești botezat, dacă te închini sau mergi regulat la biserică, dacă te spovedești, te împărtășești atâta timp cât nu ai îngenunchiat în fața crucii Domnului Isus și n-ai cerut iertare și izbăvire pentru păcatele tale.
Pe crucea de la Golgota Domnul Isus a îndurat grozăvia iadului, chinul de a fi părăsit de Dumnezeu, judecata lui Dumnezeu care este groaznică: ”Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” (Evrei 10:31). Jertfa Domnului Isus este adăpostul nostru față de mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Doar sub crucea de la Golgota focul judecății lui Dumnezeu s-a stins de mult și acolo ne putem adăposti de mânia care are să vină peste întreaga lume. Ai găsit tu acest adăpost?
10. Propășirea lucrării lui Dumnezeu
”Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință… Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui” (Isaia 53:10) .
După ce L-au omorât pe Domnul Isus, preoți cei mai de seamă au crezut că au terminat cu această ”erezie”, însă chiar începând cu cea dintâi zi a săptămânii s-a răspândit vestea că Domnul Isus a înviat. Doar după câteva săptămâni cu prilejul sărbătorii Cincizecimii apostolul Petru a avut o cuvântare puternică că a atins, prin Duhul Sfânt, 3.000 de persoane. Apoi același apostol făcea minuni la poarta Templului și vorbea plin de îndrăzneală prin puterea Duhului Sfânt (Faptele Apostolilor 4:9-12).
Se vede din cuvântarea lui Petru același fel deschis de a vorbi care s-a putut observa și la Domnul lui. Nu mai era același Petru care L-a tăgăduit pe Domnul Isus. Se observă că atunci când grăuntele de grâu a căzut pe pământ, a adus roadă iar sămânța din spic e la fel cu grăuntele care a fost semănat. Domnul Isus a murit ca să dea naștere unor oameni ca El, de aceeași natură cu a Lui. Dar grăuntele de grâu aduce mereu roadă. Fiecare sămânță căzută pe pământ aduce alte semințe noi. Oricât de mulți creștini erau omorâți, alți noi se ridicau în urma lor, având aceeași fire ca a Domnului Isus, trăind în sfințenie unii față de alții. Fiecare creștin adevărat trăiește, în măsura Sa, viața Domnului Isus. Apostolul Pavel spunea că nu mai trăiește el, ci Hristos trăiește în el (Galateni 2:20). Putem spune noi aceasta despre noi înșine?
Dacă creștinii nu-L slăvesc prin purtarea lor, mărturia lor rămâne fără putere, iar lumea ajunge să batjocorească numele Domnului. Dacă cineva s-a predat Domnului trup și suflet și i-a încredințat soarta în mâna Lui, atunci El va face lucrarea Lui de a ne asemăna cu El și a aduce roada Duhului Sfânt: ”Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22-23). Dacă te predai Lui din toată inima, El va turna dragostea Lui prin Duhul Sfânt (Romani 5:5) care ne va vindeca inimile noastre de egoismul nostru. Atunci nu îți va fi greu să ierți, să iubești și să te jertfești. Domnul Isus dorește să facă și din tine o sămânța a Sa. Îl vei lăsa să o facă?
Vrășmașul va încerca din răsputeri să împiedice și să nimicească lucrarea Domnului și, de aceea, îi prigonește și îi apasă cu greutăți pe copii Domnului. Personalități și instituții de stat sunt mobilizate de satan ca să lupte împotriva copiilor lui Dumnezeu. Cu toate acestea Dumnezeu mărturisește prin gura prorocului că lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui. Evanghelia se răspândește cu repeziciune și împărăția lui Dumnezeu se extinde. Fiecare creștin se știe chemat să Îl mărturisească pe Domnul și când se lăsă în mâna Lui, devine o unealtă prin care curg râurile Sale de binecuvântări. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că ”strigăte de biruință și de mântuire se înalță în corturile celor neprihăniți: dreapta Domnului câștigă biruința! Dreapta Domnului se înalță; dreapta Domnului câștigă biruința!” (Psalmi 118:15-16).
11. Înviorarea sufletului lui Mesia
”Va vedea rodul muncii sufletului Lui și se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor” (Isaia 53:11).
Este adevărat că munca sufletului este cea mai grea muncă, pentru că atunci întreaga ta ființa este concentrată. Sufletului Domnului Isus era muncit de grija pentru toate sufletele pierdute. În Grădina Ghetsimani putem vedem puțin din ce înseamnă această luptă a sufletului. A fost cuprins de o întristare de moarte și împovărat de o greutate istovitoare.
Cuvântul lui Dumnezeu spune că cine muncește așteaptă o răsplată. De aceea și Domnul Isus dorește să fie înviorat de rodul muncii sufletului Lui. Dacă noi ne plăcem doar pe noi înșine și ne învârtim în jurul persoane noastre, dacă păstrăm în ascuns lucruri care nu sunt plăcute lui Dumnezeu, Domnul Isus nu se poate bucura de tine. Apostolul Ioan spune că Dumnezeu ne ascultă rugăciunile noastre, dacă păzim poruncile Lui și facem ce este plăcut înaintea Lui (1Ioan 3:22). Dumnezeu își găsește plăcerea în credincioși care doresc să facă voia Lui, care sunt predați în întregime lui Dumnezeu. Este viața ta o înviorare pentru Domnul Isus? El va fi înviorat de tine dacă tu ai o relație strânsă cu Domnul Isus, care ne vorbește prin Cuvântul Său și prin Duhului Său care locuiește în noi, iar noi îi vorbim în rugăciune. El ne va călăuzi atunci pe calea Lui. Când intri într-o astfel de legătură cu Domnul Isus, El împlinește cu scumpătate promisiunile Lui față de tine și nu va mai fi nevoie să te străduiești să fi un om neprihănit, pentru că El va face din tine un astfel de om.
12. Înălțarea lui Mesia
”De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari și va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine Însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați” (Isaia 53:12) .
Mielul care a fost înjunghiat rămâne centrul universului în veci. Întreaga Biblie vorbește de jertfa Domnului Isus, începând de la Adam și Eva care au păcătuit și cărora Dumnezeu le-a făcut îmbrăcăminte din pielea animalelor jertfite, la sângele mielului pascal și celelalte jertfe din Legea lui Moise și până la prorociile Vechiului Testament, toate îl preînchipuiau pe adevăratul Miel al lui Dumnezeu. De aceea în ceruri se cântă cântarea: ”Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!”(Apocalipsa 5:12).
Deși Cel Neprihănit a fost pus în numărul celor fărădelege, El s-a rugat pentru cei vinovați și I-a cerut Tatălui să-i ierte. În ascultarea lui de Tatăl, El a băut paharul amar până la fund. ”De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul” (Filipeni 2:9-11).
În Apocalipsă se vorbește despre o ”mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini, și strigau cu glas tare și ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului!” (Apocalipsa 7:9-10). Vrei să faci și tu parte din această mulțime de oameni care laudă numele Lui?
