„Israel a păcătuit; au călcat legământul Meu pe care li l-am dat, au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat şi au minţit şi le-au ascuns printre lucrurile lor. De aceea copiii lui Israel nu pot să ţină piept vrăjmaşilor lor: vor da dosul în faţa vrăjmaşilor lor, căci sunt daţi spre nimicire;
Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu nimiciţi ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru. Scoală-te, sfinţeşte poporul. Spune-le: „Sfinţiţi-vă pentru mâine. Căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: „În mijlocul tău este un lucru dat spre nimicire, Israele; nu vei putea să ţii piept vrăjmaşilor tăi, până nu veţi scoate lucrul dat spre nimicire din mijlocul vostru. Să vă apropiaţi mâine dimineaţă după seminţiile voastre; şi seminţia pe care o va arăta Domnul prin sorţi se va apropia pe familii, şi familia pe care o va arăta Domnul prin sorţi se va apropia pe case, şi casa pe care o va arăta Domnul prin sorţi se va apropia pe bărbaţi. Cine va fi arătat prin sorţi că a luat din ce era dat spre nimicire va fi ars în foc, el şi tot ce este al lui, pentru că a călcat legământul Domnului şi a făcut o mişelie în Israel.”[1]
Domnul Dumnezeu dăduse poruncă lui Iosua când a intrat în Canaan ca poporul să se ferească de ce este dat spre nimicire, adică de păcat. Dacă vrem ca să ajungem în rai şi noi trebuie să facem acelaşi lucru. Tot ce este păcat trebuie eradicat din viaţa unui om pentru că fără sfinţire nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.[2] Iosua primise această poruncă din partea Domnului pentru el şi pentru popor, să se ferească de tot ce va fi dat spre nimicire, pentru că altfel tabăra lui Israel se făcea vinovată de păcat. Acan s-a nenorocit mai întâi pe sine pentru că pedeapsa pentru păcatul lui a fost moartea şi apoi i-a nimicit şi pe toţi cei din casa lui.
Păcatul este o neascultare voită de porunca lui Dumnezeu. Omul face exact ceea ce spune Domnul să nu facă. Aşa s-a întâmplat şi în grădina Edenului. Adam şi Eva primiseră o singură poruncă din partea lui Dumnezeu şi pe aceea au încălcat-o. Când ne împotrivim în mod voit poruncii lui Dumnezeu păcătuim, iar acest păcat ne va duce la nimicire. Pedeapsa pentru păcat este moartea, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor (iadul al cărui foc nu se va stinge niciodată).
Nu există cuvinte pentru a descrie nici minunăţiile cerului dar nici grozăviile iadului. În iad ajung toţi cei care ascund păcate în vieţile lor şi nu le scot la iveală. În versetele 20 şi 21 regăsim mecanismul de distrugere a omului prin păcat pe care diavolul îl foloseşte de mii de ani. Diavolul are un standard de a distruge omul şi acesta este scopul lui suprem.
Primul lucru din acest mecanism este „am văzut.” Aceasta este ispita. Al doilea lucru este „le-am poftit.” Ceea ce doreşte inimile noastre. Al treilea lucru este „le-am luat.”, iar al patrulea este „le-am ascuns.” Păcatul întotdeauna se ascunde. Omul când fură ceva, când înşeală pe cineva se ascunde. Neprihănirea se face în lumină pe când păcatul se face în ascuns. Acelaşi lucru care s-a întâmplat cu Acan „am văzut în pradă o manta frumoasă de Şinear, două sute de sicli de argint şi o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit şi le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu, şi argintul este pus sub ele”[3], s-a întâmplat şi cu Adam şi Eva în grădina Edenului. „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.”[4]
Dumnezeu vede în ascuns de aceea orice om care păcătuieşte nu se poate ascunde de ochii Lui sfinţi. Adam şi Eva când au realizat că nesocotiseră porunca lui Dumnezeu au fugit de faţa Lui pentru a se ascunde. Trebuie să fim însă conştienţi că nimeni şi nimic nu este ascuns pentru Dumnezeu. „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru.”[5] Dacă Acan ar fi mărturisit păcatul pe care îl făcuse nu ar mai fi murit. Iosua îi ceruse să mărturisească păcatul lui, dar Acan a aşteptat ca Domnul să scoată păcatul lui la lumină. Dumnezeu în bunătatea Lui i-ar fi iertat păcatul atâta timp cât el ar fi mărturisit şi i-ar fi părut rău de păcatul lui. Păcatele nu pot fi ascunse mult timp, ci la un moment dat ele vor ieşi la iveală.
Trebuie să avem grijă la ce anume ne uităm, ce privesc ochii noştrii. Dacă ochii noştrii privesc lucruri murdare să fim conştienţi că vom păcătui. Dacă privirea ni se îndreaptă spre lucruri pe care Dumnezeu le numeşte păcate, vom fi ispitiţi să facem aceeaşi greşeală pe care a făcut-o Acan, şi nu numai el ci mulţi alţii. Tot ceea ce citim în Biblie despre oamenii care au păcătuit trebuie să ne fie drept pildă ca noi să nu facem ceea ce au făcut ei. Păcatul va fi mereu plăcut la vedere şi nu îşi va arăta hidoşenia din spatele lui. Diavolul nu va arăta nimănui că păcatul are ca şi consecinţă pedeapsa cu moartea. Cu toate că Adam şi Eva erau foarte inteligenţi păcatul îi orbise în aşa măsură încât se ascundeau de Dumnezeu după un pom. Ei care ştiau că Dumnezeu crease toate lucrurile că El era omniprezent, credeau că pot ascunde de Dumnezeu păcatul săvârşit. Tot ceea ce facem este gol şi descoperit înaintea Domnului care priveşte până în adâncul inimilor noastre. Păcatele se comit în ascuns şi aceasta este tendinţa naturală a omului de a-şi ascunde păcatele. Chiar dacă în faţa oamenilor ne ascundem, în faţa lui Dumnezeu nu vom putea face acest lucru.
Un alt exemplu de om care a căzut în păcat în acelaşi fel ca şi Eva şi Acan este David. El a văzut-o pe Bat-Şeba, a poftit-o, a luat-o şi a ascuns fapta lui rea. Ca să ţină ascuns păcatul, pentru că Bat-Şeba era însărcinată, dă comandă ca soţul ei să fie pus în prima linie de bătaie pentru a fi ucis. David a ajuns la crimă din cauză că a poftit nevasta altuia. Proorocul Domnului, Natan a venit la el şi i-a descoperit păcatul pe care Dumnezeu îl văzuse şi a fost pedepsit pentru aceasta. David din fericire s-a pocăit de păcatul lui.
Alt exemplu de om care a păcătuit foarte grav este Iuda Iscarioteanul, care cu toate că petrecuse trei ani şi jumătate alături de Domnul Isus şi văzuse că Domnul Isus cunoştea inimile oamenilor, a luat punga de bani pe care trebuia să îi strângă pentru săraci şi fura din aceşti bani crezând că poate ascunde acest păcat de Domnul. Din cauză că nu şi-a păzit inima satan a intrat în El şi păcatul lui l-a dus să-L vândă pe Domnul Isus. Când şi-a dat seama de grozăvia păcatului său s-a spânzurat pentru că vânduse sânge nevinovat. Nu trebuie să ne acoperim păcatele pentru că vom ajunge la pierzare. Păcatele trebuiesc mărturisite şi scoase la iveală pentru a putea căpăta iertare de ele prin pocăinţă. Aceasta este mecanismul păcatului pe care îl trăiesc toţi oamenii. Dumnezeu nu ne lasă lipsiţi de soluţie. Primul pas este să recunoaştem că nu este nimic care să putem ascundem de Dumnezeu. „Căci Dumnezeu vede purtarea tuturor, priveşte paşii fiecăruia. Nu este nici întuneric, nici umbră a morţii, unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea. Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme, ca să tragă pe un om la judecată înaintea Lui”[6], „căci ochii Mei sunt cu luare aminte la toate căile lor; ele nu sunt ascunse înaintea feţei Mele, şi nelegiuirea lor nu este ascunsă de privirile Mele.”[7] „Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.”[8] „Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.”[9] Când David şi-a mărturisit păcatele a scăpat de toată suferinţa pricinuită de acesta. „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.”[10] Dacă scoatem păcatul la lumină, Dumnezeu ne va ierta. „Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.”[11]
Al doilea pas este să ne mărturisim păcatele şi al treilea să ne lăsăm de ele. Dumnezeu dă putere împotriva oricărui păcat, dar trebuie să alergăm la El ca să căpătăm eliberare. Dumnezeu vrea să ne redea fericirea şi o viaţă veşnică alături de El în ceruri. El ne va curăţi şi va şterge toate păcatele noastre dacă le mărturisim şi ne lăsăm de ele. Cine va dori să trăiască în continuare cu o viaţă ascunsă plină de păcate nu va putea căpăta iertarea Domnului. El nu va trece peste voinţa noastră ci ne va lăsa în voia minţilor noastre. „Vai de cei ce îşi ascund planurile dinaintea Domnului, care îşi fac faptele în întuneric şi zic: „Cine ne vede şi cine ne ştie?”[12] „ Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi!”[13]
Cu Dumnezeu nu se fac aranjamente, ci El va judeca fiecare faptă a noastră după dreptatea şi sfinţenia Lui, iar cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă şi cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.
[1] Iosua 7:11-15.
[2] Evrei 12:14.
[3] Iosua 7:21.
[4] Geneza 3:6-8.
[5] Deuteronom 29:29.
[6] Iov 34:21-23.
[7] Ieremia 16:17.
[8] Evrei 4:13.
[9] Matei 10:26.
[10] Psalmul 32:5.
[11] Proverbe 28:13.
[12] Isaia 29:15.
[13] Psalmul 50:21.
