“În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.
Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.”[1]
Cuvintele acestea nu sunt cuvintele unui simplu om, ci sunt cuvintele Domnului Isus. Trebuie să respectăm cuvântul Său. Oamenii Îl abordau pe Domnul Isus cu diverse întrebări. Domnul Isus vestea Cuvântul Evangheliei lui Dumnezeu oricărui om. Nişte oameni au venit să-I aducă Domnului Isus ştirea uciderii acelor galileeni de către Pilat. Oamenii aceştia se aşteptau ca Domnul Isus să se revolte şi să dorească să se facă dreptate. De câte ori se întâmplă ceva rău pe pământ firea noastră se revoltă şi caută dreptatea. Trebuie însă să fim conştienţi de faptul că atâta timp cât vom trăi pe acest pământ, care este întinat de om prin păcat, nu va exista dreptate. În Psalmul 72 scrie că Domnul Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate, pe cel vinovat nu-l va socoti nevinovat şi pe cel sărac îl va ridica prin îndurarea Lui.
Vine o zi a judecăţii şi în Împărăţia Domnului Isus vor intra numai cei neprihăniţi, cei care au trăit în sfinţire pe acest pământ. Interesant este faptul că Domnul Isus nu-I încurajează pe aceşti oameni în afirmaţiile lor, ci pe El Îl interesa sufletul omului. El dă deoparte ştirea zilei şi îndreaptă discuţia spre salvarea sufletului omului. Pe noi trebuie să ne intereseze ceea ce se va întâmpla şi cu fiecare dintre noi când vom păşi în eternitate.
Domnul Isus îi întreabă pe oamenii care i-au adus ştirea dacă persoanele care au murit erau mai păcătoşi decât ei. Viaţa omului se poate curma oricând, suntem cu toţii trecători şi nimeni nu cunoaşte ziua morţii sale. Când Domnul ne confruntă cu păcatul avem tendinţa de a ne apăra şi de a ne justifica. Oamenii cred că dacă nu au comis păcate considerate a fi foarte grave cum ar fi crima, furtul, tâlhăria etc. vor ajunge în cer pentru bunătatea lor. Totuşi Biblia, care este Cuvântul vrednic de crezut al lui Dumnezeu, ne spune că “plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.”[2] Orice păcat cât ni s-ar părea nouă de mic îşi are drept răsplată moartea.
Dumnezeu în dreptatea Lui a declarat că omul care se revoltă împotriva Lui va avea ca sfârşit pierzarea veşnică de la Faţa Lui. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem fiecare este următoarea: “cum suntem noi în ochii lui Dumnezeu?” Biblia spune clar că toţi oamenii au păcătuit[3], iar de aceea nu are rost să ne comparăm cu alţii. Din cauza păcatelor noastre a suferit moartea Fiul lui Dumnezeu. Nu suntem vinovaţi de un păcat oarecare, ci de crimă împotriva Fiului lui Dumnezeu pe care L-am trimis la moarte prin păcatele săvârşite de fiecare. În trupul Lui pe lemn, El a suferit moartea pe care noi o meritam.
Domnul Isus atrage atenţia că omul care nu se pocăieşte va pieri la fel ca aceşti oameni. În primul rând acei galileeni au murit pe neaşteptate, pentru că moartea nu se lasă anunţată. Moartea îi vizitează atât pe cei tineri cât şi pe cei bătrâni, moartea nu ţine cont de vârstă, ea este iminentă. Nimeni nu poate adăuga nici măcar o zi la viaţa lui, ci Dumnezeu decide momentul în care să ia viaţa cuiva. Cel mai grav este că mulţi oameni mor fără să se pocăiască.
În versetul patru Domnul Isus atrage atenţia asupra faptului că toţi oamenii din Ierusalim erau păcătoşi, nu numai cei care au fost ucişi de Pilat. În fiecare zi mii de oameni mor în tot felul de circumstanţe, cum ar fi în inundaţii, în uragane, în cutremure etc. Dumnezeu guvernează toate lucrurile. El avertizează că cel mai important lucru pe care omul trebuie să-l facă cât trăieşte pe pământ este să se pocăiască. Din nou în versetul cinci face aceeaşi avertizare, punând accentul din nou pe faptul că omul trebuie să ajungă la pocăinţă ca să nu piară.
“Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi…”[4] După cum am spus mai înainte Împărăţia dreptăţii lui Dumnezeu va începe cu judecata. Cei neprihăniţi vor sta la dreapta, iar cei vinovaţi vor sta la stânga Domnului. Celor din stânga le va spune: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!”[5] iar celor de la dreapta Sa le va spune: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.”[6] Dacă vom împlini cuvintele Domnului Isus, vom fi la dreapta Lui în ziua judecăţii: “Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.”[7] Nu religia este importantă, ci Isus Hristos şi modul în care am trăit pe acest pământ. Dacă ne recunoaştem starea de păcat şi vinovăţia înaintea lui Dumnezeu şi ne vom pocăi, vom scăpa de pedeapsă şi de iad. Fiul lui Dumnezeu a murit pentru păcatele tuturor, dar dacă omul nu-şi plânge păcatul, nu va fi salvat.
Lumea fizică este guvernată de lumea spirituală. Această lume spirituală o vom vedea în momentul în care vom intra în veşnicie. În spatele oricărui păcat stă un duh necurat care ţine legată persoana aceea. Domnul Isus prezintă modul în care Dumnezeu tratează personal cu fiecare om prin pilda smochinului neroditor.[8] Omul care avea o vie este Domnul Dumnezeu, smochinul este omul şi roadele sunt rezultatele vieţii transformate ale oamenilor în urma pocăinţei. Domnul dă răgaz fiecărui om în parte ca el să rodească, dar la un moment dat, la vremea hotărâtă de El, va tăia orice smochin neroditor, orice om care trăieşte în păcat şi nu face faptele neprihănirii: “Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.”[9]
Să ne gândim fiecare ce fel de roade am adus înaintea lui Dumnezeu, de câtă vreme aşteaptă El aceste roade ale sfinţirii: “Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc.”[10]
Domnul Isus este Mijlocitorul care stă înaintea Tatălui având grijă de fiecare, săpând la rădăcina vieţii fiecăruia. El mai aduce la cunoştinţa omului Cuvântul Lui din dragoste pentru noi, aşteptându-ne cu răbdare, dar răbdarea Lui are o limită şi la un moment dat El îşi va retrage mâna de peste cei care refuză să se pocăiască pentru a aduce roadă.
Cel care decide dacă vrea să facă roadă sau nu este omul. Viaţa veşnică a oamenilor depinde de alegerea pe care şi-o face de pe pământ pentru locul unde îşi va petrece veşnicia. Vremea de cercetare nu durează toată viaţa, iar omul trebuie să decidă ce trebuie să facă în momentul în care Cuvântul lui Dumnezeu îi vorbeşte inimii lui: “câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”[11]
Într-o zi Dumnezeu va închide uşa harului pe care o ţine deschisă pentru fiecare dintre noi şi dacă nu ne pocăim va fi prea târziu.
[1] Luca 13:1-9.
[2] Romani 6:23.
[3] Romani 3:23.
[4] Fapte 17:30,31.
[5] Matei 25:41.
[6] Matei 25:34.
[7] Iacov 1:27.
[8] Luca 13:6-9.
[9] Romani 6:20-22.
[10] Matei 3:10.
[11] Evrei 3:15.
