În Evanghelia lui Ioan ni se spune despre Domnul Isus că El este „calea, adevărul şi viaţa” şi că “nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”[1] Prin aceasta Domnul Isus afirmă că nu doar ceea ce ne spune El este adevărat, ci că El însuşi este Adevărul.
În continuare apostolul Ioan ne spune că Domnul Isus (Cuvântul) “S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr”[2] și că “nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”[3] şi că “toate lucrurile au luat fiinţă prin El şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.”[4] Aceasta înseamnă că Domnul Isus a existat dintotdeauna, creaţia venind prin El şi de aceea El este Dumnezeu.
Adevărul mărturisit de Domnul Isus este unul simplu: El a venit de la Dumnezeu din veşnicie, fiind o fiinţă veşnică[5] şi S-a întrupat cu scopul de a ni-L revela pe Dumnezeu şi voia Lui pe pământ.
Dar, la fel cum Domnul Isus este adevărul[6] şi Cuvântul Lui este adevărul[7], găsim însă în lume şi opusul adevărului, care vine de la cel rău, care vorbeşte conform naturii sale mincinoase.[8] Scopul lui este întotdeauna să strice şi să corupă adevărul pe care ni l-a dat Dumnezeu și va face tot ceea ce poate pentru a-i face pe oameni să nu creadă în adevăratul Isus ori să creadă într-un Isus închipuit de mintea omului.
De aceea este necesar să analizăm învăţăturile pe care le primim, pentru că Biblia ne avertizează să ne păzim de învăţăturile greşite care bântuie dintr-o generaţie într-alta. Astfel, Domnul Isus a spus în Evanghelia după Matei să ne păzim de proroci mincinoşi care vin îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.[9] De asemenea apostolul Petru ne avertizează că în norod s-au „ridicat şi proroci mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică.”[10]
Apostolul Ioan, de asemenea, atenţionează în epistolele sale cu privire la această primejdie: „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă….Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru.V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr.” [11]
În biserica către care Ioan adresează această epistolă s-a întâmplat ca din rândul membrilor bisericii să se găsească oameni care au renunţat la învăţătura sănătoasă şi s-au alăturat unor învăţături greşite. Dar astfel de învățături greșite au supraviețuit timpului şi, de aceea, trebuie să ne întrebăm dacă învăţătura pe care am primit-o noi este învăţătura adevărată, biblică, sau dacă acesta a fost modificată prin adăugiri omeneşti sau eliminări ale învăţăturilor adevărate din Cuvântul lui Dumnezeu.
În materialul de mai jos este prezentat adevărul lui Dumnezeu despre noi şi despre El însuşi aşa cum este relevant de Cuvântul Lui Dumnezeu şi care ar fi piedicile în calea cunoaşterii Lui. Să ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne lumineze cugetele noastre că să putem înţelege întregul adevăr despre Dumnezeu, aşa cum El doreşte să ni-L comunice.
ADEVĂRUL LUI DUMNEZEU DESPRE EL ÎNSUŞI
Apostolul Pavel scria credincioşilor din Roma că „mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.”[12] Noi ne-am obişnuit să credem despre Dumnezeu că El este doar un Dumnezeu bun, care ne iartă, însă apostolul Pavel îşi începe Evanghelia lui scrisă către credincioşii din Roma prin revelarea principalei caracteristici a lui Dumnezeu, aceea că El este un Dumnezeu drept, mânios împotriva păcatului, iar dreptatea Lui cere judecata noastră.[13]
Acesta este primul lucru pe care trebuie să-L ştim despre Dumnezeu, anume că El este un Dumnezeu care se mânie împotriva celor ce păcătuiesc. Într-o zi fiecare om va sta faţă în faţă cu acest Dumnezeu şi va trebui să dea socoteală de păcatele săvârșite.
Dumnezeu a vrut să ne arate că El este drept şi că nu trece păcatul cu vederea, ci îl judecă. Toţi cei ce trăiesc în păcat ca mod de viaţă strâng mânia lui Dumnezeu peste ei. În cartea Apocalipsa citim cât de mare va fi această judecată pe care Domnul o va trimite pe pământ.[14] Ziua aceea mare a mâniei Lui este gata să vină peste pământul acesta, iar focul judecăţii Lui va arde tot ce este nelegiuit şi păcătos.
Dar Dumnezeu nu este doar drept, ci şi milos şi vrea să ne salveze pe fiecare de această judecată. De aceea El a trimis pe Fiul Său care a stat între noi şi Dumnezeu şi tot ceea ce trebuia să primim noi drept pedeapsă pentru păcatele noastre a suferit El pe cruce: “Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.[15] Judecata a căzut peste Cel care nu păcătuise niciodată pentru ca „oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”[16]
Prin urmare, numai prin jertfa Domnului Isus pentru păcatele noastre putem primi iertarea Lui, iar nu pe baza unor merite personale: “pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”[17]
Deoarece Legea divină este tot aşa de sfântă ca şi Dumnezeu, numai cineva deopotrivă cu Dumnezeu putea face ispăşire pentru încălcarea ei. Nimeni altul, ci numai Hristosul putea să răscumpere neamul omenesc din blestemul Legii.[18] Viaţa unui înger nu putea plăti datoria, pentru că numai El, care l-a creat pe om, avea şi puterea să-l răscumpere. Domnul Isus Însuşi este Dumnezeu care a venit în lume ca şi om, într-o fire asemănătoare cu a noastră, fără însă să se fi născut sub blestemul păcatului: „...unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.”[19]
Prin urmare, Domnul Isus este Dumnezeu care mântuiește, care a trăit și s-a născut fără păcat[20]. O astfel de naștere era posibilă doar prin lucrarea Duhului Sfânt într-o fecioară: „De aceea, Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).[21]
ADEVĂRULUI LUI DUMNEZEU DESPRE NOI
Din pricina păcatului care locuieşte în noi prima noastră naştere, adică în firea pământească, nu este suficientă. Cuvântul lui Dumnezeu ne descoperă starea noastră de păcat. În ochii Lui toate faptele noastre bune sunt ca o haină murdară[22] şi, din pricina păcatului, noi toţi suntem lipsiţi de slava Lui.[23]
Adevărul Lui arată lipsa noastră de adevăr. De aceea unitatea noastră de măsură trebuie să fie persoana Lui şi sfinţenia Lui, iar nu faptele oamenilor. Noi avem nevoie să ne recunoaştem starea noastră de cădere şi nevoia noastră urgentă de răscumpărare înaintea Lui prin pocăinţă şi credinţa în El. Dacă ne smerim şi recunoaştem această stare căzută înaintea Lui [24], El ne va ierta păcatele şi ne va da în dar, fără plată, viaţa veşnică.[25]
Prin urmare, ca să putem fi mântuiţi este necesar să aibă loc în fiinţa noastră o naştere spirituală prin Duhul Domnului[26] de aşa natură încât să realizeze o transformare substanţială a vieţii noastre personale.[27] Fără o pocăinţă sinceră care să constea într-o sfâşiere a inimii nu va putea avea loc această naştere din nou şi, prin urmare, nici noi nu putem fi mântuiţi.[28]
Dacă noi nu ne naştem din nou din Dumnezeu, există pericolul ca, datorită firii noastre, să devenim oameni religioşi, iar nu închinători adevăraţi în duh şi adevăr, aşa cum doreşte Dumnezeu de la noi.
Domnul Isus îi spune lui Nicodim, care era un învăţător respectat în Israel, că el trebuie să se nască din nou, adică să ia viaţa cu Dumnezeu de la început. Toţi acei ani de religie şi de tradiţii trebuiau să înceteze, să recunoască că el nu fusese ceea ce a trebuit pentru că nu avea lucrul esenţial care putea să-i transforme viaţa cu adevărat: naşterea din nou. Oricât de morali ne-am considera, Dumnezeu priveşte la inima noastră, El cunoaşte toate gândurile noastre ascunse, toate dorinţele şi poftele inimilor noastre. Naşterea din nou se produce prin renunţare la tot ceea ce credeam că este bun în noi. Nicodim înţelesese cuvintele Domnului, dar şi-a dat seama că acest lucru la vârsta lui înaintată și după atâţia ani petrecuţi într-o formă de religie este foarte greu de înfăptuit. De aceea Îi adresează Domnului Isus această întrebare: “Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?”[29]
Dumnezeu are o singură formă de a trata cu firea noastră căzută, şi aceasta este moartea, moartea firii noastre vechi. Omul cel vechi trebuie să moară ca omul duhovnicesc să poată trăi: “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”[30]
Un om născut din nou are dorinţe noi de a-L cunoaşte mai mult pe Dumnezeu, de a se ruga, de a cânta. El Îl laudă pe Dumnezeu şi doreşte să ducă Evanghelia Lui către toţi oamenii. El Îl doreşte numai pe Dumnezeu şi viaţa trăită în prezenţa Lui. Cine nu îşi schimbă viaţa în totalitate nu trăieşte după adevărul lui Dumnezeu. Dacă omul permite păcatelor cunoscute să continue în viaţa lui nu este un creştin adevărat, ci se înşeală singur. Nu există creştin neizbăvit de păcate, pentru că Domnul Isus spune: “Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.”[31]
Un alt exemplu de om religios este apostolul Pavel, care, în realitate, era un împotrivitor al Adevărului. Când Pavel s-a trezit cu faţa în ţărână, Domnul Isus i-a spus că trebuie să renunţe la toată forma lui de evlavie pentru a o lua de la capăt prin pocăinţă[32]. Lui Pavel i-a luat patru zile să mediteze asupra cuvintelor Domnului şi a ales să şteargă din mintea lui tot ceea ce cunoştea din trecutul lui despre Dumnezeu pentru a se putea naşte din nou.
Religiozitatea nu salvează pe nimeni, numai pocăinţa şi viaţa transformată de puterea lui Dumnezeu. După Legea lui Israel nimeni nu-l putea dovedi pe Pavel că avea păcate. Pavel, ca şi cei mai mulţi din Israel, căutatau o neprihănire a lor înşişi: “întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.”[33] După întoarcerea lui la Dumnezeu, Pavel mărturisea că„noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii”.[34]
După naşterea din nou Duhul Domnului intră în viaţa celui care se pocăieşte şi îi dă putere să trăiască o viaţă în neprihănire. Orice copil al lui Dumnezeu trebuie să-I semene Tatălui Său. Omul născut din nou trăieşte pentru Dumnezeu prin puterea dată lui de Duhul Sfânt. De aceea nu toate căile pe care le aleg oamenii duc la Dumnezeu. Omul spune că orice cale şi orice religie duce tot la Dumnezeu, dar adevărul este diferit. În Proverbe se scrie că “multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.”[35] Este o singură cale care duce către cer şi noi trebuie să ne asigurăm că suntem pe calea cea bună. Calea cea strâmtă are ca final viaţa veşnică în cerul lui Dumnezeu. Calea cea lată pe care o aleg cei mai mulţi duce la pierzare. Domnul Isus va spune unora dintre cei care sunt siguri că vor ajunge în cer, dar care merg pe calea lată, împlinind toate poftele acestei lumi, aceste cuvinte dure: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”[36]
Domnul Isus spune că puţini aleg să meargă pe această cale. În vremea Lui din toţi oamenii care locuiau pe faţa pământului, numai doisprezece oameni L-au urmat pe El, iar unul dintre ei L-a trădat. Întotdeauna această cale a fost una strâmtă, pe care au mers puţini oameni.
Caracteristicile omului care se află pe calea îngustă sunt cele enumerate de Domnul Isus în predica de pe munte din Evanghelia lui Matei.[37] Cine împlineşte aceste cuvinte ale Domnului şi le trăieşte în viaţa lui, se află pe calea cea strâmtă care duce către cer. Domnul Isus a numit fericiţi pe cei care sunt sarea pământului şi lumina lumii, pentru că ei se află pe calea cea îngustă.
Cei care merg pe calea îngustă îşi au comorile în ceruri, iar pe pământ întâmpină diverse forme de prigoană, însă inima le este lipită de cer.[38] Omul credincios lui Dumnezeu nu se îngrijorează de nimic, ci pune totul în mâinile Domnului, şi nu îi judecă pe alţii ci mai degrabă se judecă pe sine.[39] Calea îngustă este presărata cu greutăţi şi este necesar să ne lepădăm de noi şi să-L lăsăm pe El să ne prelucreze şi să ne sfinţească până la capăt.
Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează că în vremurile din urmă vor fi mulţi prooroci mincinoşi care îi vor înşela pe mulţi şi care merg pe calea cea lată a neascultării de Dumnezeu, a păcatului şi a mizeriei.[40] Pe calea îngustă mergem în sus, ne ridicăm în viaţa de sfinţenie şi ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu.
ÎNCHINAREA LA UN DUMNEZEU ÎNCHIPUIT
Aşa cum am mai amintit şi mai sus. în lume este dezlănţuit un atac continuu asupra Cuvântului lui Dumnezeu printr-un număr de credincioşi falşi. Astfel, aceştia au reuşit să înlăture din viaţa credincioşilor închinarea adevărată în duh şi adevăr prin tradiţii nebiblice, care, prin numărul mari de adăugări la adevărul biblic sfârşesc prin a prezenta un fals dumnezeu.
Biblia vorbeşte de închinători adevăraţi care se închină Tatălui în duh şi adevăr[41] şi de închinători falşi[42]. Dacă ne închinăm lui Dumnezeu aşa cum ne-a învăţat Domnul Isus, atunci suntem închinători adevăraţi, dar dacă ne închinăm după mintea noastră şi ne luăm după învăţături omeneşti care nu sunt biblice, atunci suntem închinători falşi[43].
După Biblie rugăciunea se adresează la Dumnezeu prin intermediul singurului Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, care este Isus Hristos[44], “căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi, mărturia adusă la timpul său.”[45] Prin urmare noi nu trebuie să ne rugăm la creaturi, indiferent dacă acestea sunt îngeri, „sfinţi” sau chiar „Maria”. Rugăciunea se adresează exclusiv lui Dumnezeu.[46]
Astfel, dacă noi nu ar trebui sa ne putem ruga la ei, iar ei nici nu sunt mijlocitori în rugăciune, atunci icoanele confecţionate cu aşa-zisul „chip” al lor, „pentru ajutor în rugăciune” sunt în realitate o idolatrie, oamenii invocându-i pe ei, şi nu pe singurul Dumnezeu adevărat.
Maria a fost mama pământească a Domnului Isus şi a fost credincioasă lucrării date ei de Dumnezeu. Însă ea nu a fost în nici un fel “mama lui Dumnezeu” şi nici “imaculat” concepută, ci a fost mântuită, la fel ca noi, prin credinţa ei. În rugăciunea sa, relatată în Evanghelia lui Luca, ea spune că “Duhul meu se bucură în Dumnezeul mântuirii mele.” Niciunde în Evanghelii nu se sugerează că Maria este “mama lui Dumnezeu”, şi că ea ar avea vreun rol de mediator pentru mântuirea noastră. Această învăţătură nu face decât să fure din slava Domnului Isus Hristos de unic mediator în mântuirea noastră.
De asemenea trebuie lămurit şi dacă este biblic închinarea la icoane care se doresc să reprezinte divinitatea. Dumnezeu a lăsat în Vechiul Testament porunci clare despre închinarea la El: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în cer, sau jos pe pământ, sau în apă şi sub pământ. Să nu te închini lor şi să nu le slujeşti…”[47]. În aceste versete ni se arată clar că confecţiona chipuri cioplite este pentru a te închina la alţi dumnezei. Chipurile cioplite nu pot fi făcute pentru a-L înfăţişa pe Dumnezeul Bibliei, pentru că “Domnul v-a grăit de pe munte din mijlocul focului; şi glasul cuvintelor Lui l-aţi auzit, iar faţa Lui n-aţi văzut-o, ci numai glasul I l-aţi auzit”.[48] „Ţineţi dar bine minte că în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip”. [49]
O dată ce faţa lui Dumnezeu nu a fost văzută de oameni, nici imaginea Lui nu poate fi reprodusă.[50] Prin urmare icoanele, în momentul în care sunt făcute, ele sunt idoli, căci Dumnezeu nu poate fi reprodus. Apostolul Pavel spune credincioşilor din Roma că “oamenii s-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.”[51]
Dar nici înfăţişarea Fiului lui Dumnezeu nu poate fi reprodusă, deoarece primii creştini nu au avut icoane în primele secole de creştinism. Astfel dacă după sute de ani s-ar fi încercat pictarea chipului fizic al Domnului Isus, ar fi fost imposibil de realizat, pentru că toţi ucenici erau morţi la aceea dată, iar aceste imagini ar fi reprezentat nişte închipuiri omeneşti. De altfel însăşi scuza că oamenii nu se închină la icoane, ci la ceea ce reprezintă ele, este o minciună, această idee fiind preluată din păgânism, pentru că şi păgânii se închină la chipurile de lemn pe care le cred imaginea unui dumnezeu.
Chiar dacă unii creştini din primul secol L-au văzut în carne, în corp fizic pe Domnul, totuşi după înălţarea la cer, creştinii nu Îl mai cunoşteau ca om şi nu pe înfăţişarea aceasta puneau ei preţ, ci pe calităţile Domnului, chipul lui moral care doreşte să-l imprime în noi, făcându-ne făpturi noi.
Pe lângă toate acestea, apostolii, în timpul vieții lor, nu au permis plecăciuni adresate lor după cum reiese din cartea Faptele Apostolilor.[52] Astfel, dacă apostolul Petru nu a permis plecăciuni adresate lui, ci le-a respins ca fiind idolatrie, cum ar putea să fie corecte închinările şi sărutările icoanelor” care îî întruchipează pe sfinți[53]. De fapt, Biblia nu prezintă niciun exemplu de cinstire a icoanelor sfinţilor, ceea ce face ca această practică să nu fie biblică.
Biblia ne spune că oamenii care au fost iertaţi prin sângele lui Hristos prin credinţă în El şi care trăiesc după îndemnurile Duhului[54] sunt sfinţi.[55] Astfel, oameni sfinţi nu sunt doar Maria şi cei doisprezece apostoli, ci toţi aceia care au fost curăţiţi de sângele Domnului Isus şi care şi-au răstignit firea păcătoasă.
De altfel, chiar şi învăţătura care s-a strecurat în biserici că pâinea Domnului luată de oameni devine trupul 1ui Hristos (transsubstanţierea) reprezintă o falsificare a adevărului lui Dumnezeu de natură să ne împiedice să ne închinăm adevăratului Dumnezeu. Prin această învăţătura ni se spune că Domnul Isus trebuie sacrificat în continuu prin liturghie unde pâinea şi vinul sunt schimbate la propriu în trupul şi sângele Lui. Catehismul învaţă că Hristos “continuă să se ofere într-un mod nesângeros pe altar prin lucrarea preoţilor lui”, ca şi cum un om muritor l-ar putea crea pe Creatorul Lui prin liturghie.
Însă Biblia ne învaţă un lucru diferit de această învăţătură, şi anume că jertfa lui Hristos a fost completă şi finală şi nu se mai poate repeta niciodată. Împărtăşania sau Cina Domnului este o amintire a acelei jertfe. Pe cruce Isus a spus “s-a isprăvit” şi apoi “şi-a dat duhul”[56]. Prin aceasta a vrut să spună că lucrarea de răscumpărare a fost încheiată şi nu mai exista o altă ofrandă care trebuie adusă.[57]
De asemenea Dumnezeu nu a poruncit nici închinarea la oase (moaşte), chiar dacă ele sunt ale unor oameni care au făcut voia Lui în timpul vieţii. Dumnezeu interzice astfel închinarea la creaturi[58], pentru că oamenii trebuie sa se închine numai Lui.
Încă din vechime atingerea unui mort era considerat o necurăţenie, iar dacă se atingea cineva de el devenea necurat potrivit legii divine. Preoţii nu aveau voie nici să atingă trupul mort al părinţilor lor pentru a nu se spurca.[59]
Aceeaşi închinare nescripturală o reprezintă şi practicarea facerii semnului crucii, pentru că crucea nu trebuie să reprezinte obiectul pe care trebuie să-l venerăm. În Noul Testament nu se aminteşte nicăieri că primii creştini îşi făceau semnul crucii, acest semn nefiind răspândit decât la câteva sute de ani mai târziu. Dimpotrivă Biblia ne spune că „nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”[60] Prin urmare, lemnul crucii nu ne poate împăca cu Dumnezeu, ci sângele curs pe acest lemn.
Atunci când Biblia vorbeşte de predicarea crucii[61] sau de pricina de prigonire a crucii, ea nu se referă în sine la lemnul pe care a fost crucificat Domnul Isus, ci la jertfa lui Hristos care a murit pe cruce[62].
A lua crucea însemnă a lua decizia să crucifici în viaţa ta firea păcătoasă[63], să suferi batjocori sau persecuţii pentru Numele Lui, să trăieşti o viaţă de sacrificiu, centrată pe Dumnezeu şi pe ceilalţi, urmând exemplul Domnului Isus, căci nici Domnul nu a venit să fie slujit, ci să slujească şi să-şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi.[64] A duce crucea lui Isus se realizează nu prin închinarea la un obiect, ci prin lepădare de sine şi urmarea Domnului Isus indiferent de suferinţele sau încercările prin care trecem.
Prin urmare, închinarea la cruci, moaşte, icoane este idolatrie pentru că nu este o închinare la adevăratul Dumnezeu care este duh, iar închinarea la El se realizează în duhul omului şi prin Duhul Sfânt[65], nu prin intermediul unor obiecte fizice.
ÎNCHINAREA ADEVĂRATĂ LA DUMNEZEU
Cum trebuie atunci să ne închinăm lui Dumnezeu? Domnul Isus ne spune că închinarea este în duh[66], ea neavând nevoie de lucruri materiale, pentru că ea are loc în duhul creştinului unde este prezent Hristos.[67] Prin urmare, modul corect de închinare este „în duh şi în adevăr”.
În Biblie, cuvântul „duh” se referă la ceva nevăzut, imaterial[68]. Prin urmare, a te închina „în duh” înseamnă că închinarea ta poată avea loc oriunde şi oricând deoarece duhul nu este mărginit. De aceea închinarea noastră nu are trebuinţă să fie ajutată de lucruri materiale, vizibile, prin intermediul unor imagini, ci în duhul nostru[69] care se află într-o relaţie de părtăşie cu Dumnezeu care este Duh.
Creştinii nu mai au un templu fizic prin intermediul căruia să se închine la Dumnezeu, ci ei înşişi sunt temple ale lui Dumnezeu, căci Duhul Lui locuieşte în ei[70] În mod asemănător, biserica nu este format din clădirea unde se fac slujbe religioase; ci din credincioşii ca grup pe care Domnul Isus i-a născut prin Cuvântul şi Duhul Său.
Prin urmare, pentru ca închinarea noastră să-i fie plăcută lui Dumnezeu, noi trebuie să ne închinăm atât „în adevăr”, aceasta înseamnă ca închinarea noastră să fie sinceră, cât şi după Cuvântul lui Dumnezeu, care este adevărul.[71] Orice altă formă de închinare care încalcă poruncile Bibliei nu este în adevăr şi este deci dezaprobată de Dumnezeu.
Închinarea adevărată se adresează lui Dumnezeu Tatăl în numele Domnului Isus, Singurul care are Puterea[72], Viaţa[73], Dragostea[74] şi Înţelepciunea[75] sau direct Domnului Isus ca Mijlocitor al nostru înaintea Tatălui prin care toată creaţia a luat fiinţă şi îşi justifică existenţa[76], sub călăuzirea Duhului Sfânt care mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite ca rugăciunea noastră să fie primită înaintea tronului de har al lui Dumnezeu.
Prin urmare, omul creat de Dumnezeu, al patrulea în relaţia cu Dumnezeul triunic şi verigă slabă în această relaţie atunci când îl caută pe Dumnezeu după izvodirile minţii lui aşa cum am văzut mai sus, are nevoie să refacă adevărata părtăşie cu Creatorul Lui prin Cuvântul Său și prin lucrarea Duhului Sfânt ca să ajungă să dobândească de la Dumnezeu adevărata putere, viaţă, dragoste şi înţelepciune. Ale Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria în vecii vecilor! Amin!
[1] Ioan 14:6.
[2] Ioan 1:14-18.
[3] Ioan 1:14-18.
[4] Ioan 1.1-3.
[5] „Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce...” (Ioan 13:3).
[6] Ioan 14:6.
[7] „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”(Ioan 17:17).
[8] „Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8:44).
[9] Matei 7:15.
[10] 2 Petru 2:1.
[11] 1 Ioan 2:18-21.
[12] Romani 1:18.
[13] “Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” (Exod 34:6,7).
[14] “Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele, şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic…. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6:12-17).
[15] Romani 5:8.
[16] Ioan 3:16.
[17] 2 Corinteni 5:21.
[18] “În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.” (Faptele apostolilor 4:12).
[19] Evrei 4:15.
[20] “El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug” (1 Petru 2:22).
[21] Isaia 7:14.
[22] „Toţi am ajuns ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.”(Isaia 64:6).
[23] „...ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!”(Isaia 59:2).
[24] Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru (Romani 6:23); Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică (Ioan 6:47).
[25] Căci prin har aţi fost mîntuiţi prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni (Efeseni 2:8-9).
[26] A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu (Ioan 1:11-13); Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:3).
[27] El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt (Tit 3:5).
[28] De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate, şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume (Iacov 1:21-27).
[29] Ioan 3:4.
[30] 2 Corinteni 5:17.
[31] Romani 6:14.
[32] Fapte 9:5.
[33] Romani 10:3.
[34] Romani 3:28.
[35] Proverbe 14:12.
[36] Matei 7:23.
[37] Matei 5:3-12.
[38] Matei 6:19, 20.
[39] “Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:1-4).
[40] Matei 24:11.
[41] „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”(Ioan 4:23,24).
[42] „Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti” (Coloseni 2:18); Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. (Apocalipsa 9:20).
[43] “Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună.”(Tit 1:16).
[44]„Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da”. (Ioan 16:23); „Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl”(Efeseni 5:20).
[45] “Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos” (1Timotei 2:5).
[46] “Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.”(Coloseni 3:17); “prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.”(Evrei 13:15); “cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie... „(Apocalipsa 4:10).
[47] Deuteronom 5:7-9.
[48] Deuteronom 4:12.
[49] Deuteronom 4:15.
[50] „Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!”(Exod 33:20).
[51] Romani 1:22-25.
[52] „Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la picioarele lui şi i s-a închinat. Dar Petru l-a ridicat şi a zis: „Scoală-te, şi eu sunt om!” (Faptele Apostolilor 10:25, 26).
[53] La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul şi au zis în limba licaoniană: „Zeii s-au coborât la noi în chip omenesc.”... „Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel viu, care† a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele.” (Faptele Apostolilor 14:11,15).
[54] „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8:14).
[55] „...cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi† Dumnezeului celui viu!” (Evrei 9:14).
[56] Ioan 20.30.
[57] Evrei 9.28.
[58] Romani 1:22-25.
[59] Levitic 21:11-12.
[60] 1Petru 1:18,19.
[61] 1Corinteni 1:17,18.
[62] 1Corinteni 1:23,24.
[63] Galateni 2:20; 5:24; 6:14.
[64] Marcu 10:45.
[65] Iuda 1:20.
[66] Ioan 4:23, 24.
[67] „…Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia puse în dragoste...”(Efeseni 3:14-17).
[68] Ioan 3:6-8.
[69] “Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele.” (Romani 1:9).
[70] Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? (1Corinteni 3:16). „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.” (2 Corinteni 6:16).
[71] Ioan 17:17.
[72] Judecatori 14:18.
[73] Maleahi 4:2.
[74] 1Ioan 4:7-8.
[75] Iov 39:26-29.
[76] Ioan 1:1-3; 1Corinteni 8:6; Coloseni 1:15-17; Evrei 1:3.
