Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm?
Trei întrebări existenţiale pe care fiecare şi le-a pus măcar o dată în viaţă. Glasul nostru lăuntric nu ne va da pace până când nu le vom afla răspunsul în timpul vieții noastre
Biblia, singura carte a lui Dumnezeu adresată omului, este calea către locul cunoaşterii Sale, și impplicit, către fericirea adevărată. Ea este „oglinda” în care ne putem privi sufletul pentru a-l vedea aşa cum Dumnezeu Însuşi îl vede. Oricine îşi va adânci privirile în Scriptură va constata „strâmbătatea” lui, faptul că a păcătuit de multe ori şi în diverse moduri, căci pe faţa pământului „nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar”.
Biblia afirmă că suntem fiinţe veşnice, formate „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” şi că nu vom trece niciodată în nefiinţă, ci vom exista veşnic, după cum însuși Dumnezeu este veșnic. Însă vor fi doar două locuri pentru această existenţă. Timpul care ne este acordat în această „călătorie” de pe pământ are doar un singur scop: să ne decidem locul în care ne vom petrece veşnicia!
RAIUL – LOCUL DE VEŞNICĂ FERICIRE
Biblia are multe lucruri de spus despre fericirea eternă pe care Dumnezeu o pregăteşte copiilor Săi iubiţi, care au ascultat de glasul Său, au intrat pe poarta cea strâmtă şi au mers pe calea cea îngustă ce duce către cer. Mai jos 3 caracteristicile ale locului pregătit de Dumnezeu pentru toţi umașii lui Hristos.
1. Raiul este un loc de fericire veşnică, în prezenţa lui Dumnezeu. Idealurile de bine, frumos şi adevăr sunt toate atinse în acest loc maiestuos, a cărui splendoare nu au putut-o descrie în întregime cei cărora le-a fost descoperit. În cartea Apocalipsei, apostolul Ioan prezintă câteva imagini care i-au fost revelate pentru a le reda în scris: „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” (Apoc. 21:1-3). Prezenţa lui Dumnezeu va alunga din acel loc orice amintire a nenorocirilor trecute, orice idee de rău sau de suferinţă, asigurându-le tuturor celor primiţi de El o eternitate fericită.
2. Nicio suferinţă nu-şi va mai găsi locul acolo, nici chiar moartea, care va fi abolită pentru totdeauna: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apoc. 21:4-5). O lume fără suferinţă, fără deteriorare şi fără moarte – acesta a fost idealul tuturor generaţiilor care s-au succedat pe acest pământ, ideal pe care nu l-au putut atinge nici măcar în parte. O astfel de lume – un cer nou şi un pământ nou – este ceea ce Dumnezeu a rânduit mai dinainte pentru fiecare dintre noi, cu condiţia să fi ascultat glasul Lui în viaţa aceasta trecătoare. Tatăl nostru vrea să ne dea slavă în locul mizeriei, neprihănire în locul păcatelor noastre şi viaţă veşnică în loc de chin. Vei primi darul Său şi tu? Sau vei prefera să rămâi în ignoranţă şi nepăsare, până când va fi prea târziu ca să mai poţi îndrepta ceva?
3. Nimic murdar, nimic necurat nu va intra în cer, după cum este scris: „Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului.” (Apoc. 21:27). În îndurarea Sa nemărginită, Dumnezeu nu va îngădui niciunei fiinţe necurate, niciunui om ce poartă cu sine mizeria păcatului, să intre în cetatea eternă. Altfel raiul s-ar transforma într-un loc asemănător cu lumea de acum, dominată de ură, mânie şi violenţă. Dumnezeu porunceşte tuturor oamenilor să se pocăiască, pentru a le fi iertate păcatele şi pentru a putea fi primiţi în prezenţa Sa, însă numai cei curăţaţi de păcatele lor vor fi acolo: „Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.”(Apoc. 21:6-8).
IADUL - LOCUL DE CHIN
Niciun călător care se suie într-un tren nu se interesează de destinaţia acestuia după ce trenul se pune în mişcare, ci ar vrea să afle de la început încotro se îndreaptă. La fel şi noi, ar trebui să ştim bine spre ce ne îndreptăm cu fiecare minut care se scurge din viaţa noastră.
1. Iadul este un loc de chin şi suferinţă care n-a fost destinat omului, ci diavolului şi îngerilor lui căzuţi. Mântuitorul Însuşi a rostit următoarele cuvinte: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” (Mat. 25:41). Dumnezeu n-a creat acest loc oribil pentru oameni, însă va trebui, cu multă durere, să trimită acolo pe majoritatea dintre ei, pe cei care L-au ignorat și batjocorit tot timpul pe pământ printr-o viață plină de păcat.
2. Iadul este un loc în care suferinţele se vor asemăna foarte mult celor fizice. Evanghelia după Luca redă cuvintele unuia ajuns în acest chin: „Părinte Avrame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta!” (Ioan. 12:2). De asemenea, în cartea Apocalipsa este descrisă scena judecății finale înaintea tronului lui Dumnezeu, în fața căruia se vor prezenta toți morții, înviați pentru a intra în veșnicie: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc.” (Apoc. 20:11-15).
3. Iadul este un loc al chinului conştiinţei, denumit metaforic „viermele care nu moare”. Fiecare își va aminti cu regret de toate ocaziile pe care le-a avut de a răspunde Evangheliei pentru a fi mântuit. Mai mult decât atât, faptul că nu se va mai putea face nimic va accentua și mai mult chinul conștiinței, după cum stă scris în cartea prorocului Isaia: „vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri, şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.” (Is. 66:24).
4. Iadul mai este numit şi „gheena”, având aceeaşi semnificaţie pe care o are şi astăzi în limba noastră - un loc în care se aruncă gunoiul. Vechii iudei aveau un astfel de loc în valea Hinom, în afara Ierusalimului, iar acolo aruncau toate reziduurile, chiar și cadavrele de animale sau ale oamenilor care mureau de o boală contagioasă, cum era lepra. Fiindcă orașul era mare și mereu era ceva de aruncat, focul din acea vale nu se stingea niciodată. Mântuitorul le-a dat o imagine clară atât celor din vremea Sa cât şi nouă astăzi, despre ceea ce înseamnă locul de chin (ghenă): „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.” (Mat. 10:28).
5. Iadul este locul unde chinul va fi cu atât mai îngrozitor cu cât li se va permite celor din iad să vadă strălucirea și fericirea pe care le-au pierdut prin încăpățânarea lor de a stărui în neascultare de Dumnezeu și-n nepăsare. Bogatul ce era în chinuri l-a putut privi pe Lazăr, aflat în paradis: „Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui…” (Luca 16:23).Domnul Însuși i-a avertizat pe cei care nu voiau să se pocăiască din vremea Lui: „Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi prorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară.” (Luca 13:28).
6. Iadul este un loc al plânsului neîncetat, al unui regret profund, venit însă prea târziu şi care nu mai poate schimba nimic: „Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” (Mat. 25:30) În viaţa aceasta, plină de necazuri şi suferinţă, ne naştem plângând şi continuăm să plângem de multe ori, în împrejurări dificile. Există însă un plâns pe care trebuie să-l avem aici şi acum, pentru a nu plânge mai târziu în zadar. Prorocul Ieremia ne îndemnă spre acest fel de plâns, al pocăinţei sincere, fiindcă am necinstit numele lui Dumnezeu prin păcatele noastre: „De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui! Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul.” (Plâng. 3:39-40).
7. Este o pedeapsă fără sfârşit, veşnică, pentru toţi cei ce au fost batjocoritori faţă de Fiinţa veşnică, de Fiul lui Dumnezeu.
Noi L-am batjocorit pe Fiul lui Dumnezeu prin păcatele noastre, noi I-am înfipt spinii în frunte şi L-am scuipat în obraz de fiecare dată când am îndrăznit să păcătuim împotriva Lui. Biblia afirmă că „plata păcatului este moartea”, iar noi suntem vinovaţi de mai multe astfel de capete de acuzare. Cum am putea să ne gândim că vom scăpa noi de mânia lui Dumnezeu după moarte, când ne vom înfăţişa înintea Lui, când noi n-am făcut altceva decât să aruncăm neîncetat ocară asupra Lui? De aceea şi El va trebui să ne condamne la o despărţire veşnică de faţa Sa: „Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?(Evr. 10:29). „Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui.”(2Tes. 1:9).
Bineînţeles, întrebarea normală care se naşte în orice om va fi următoarea: „Ce pot face pentru a scăpa? Cum să fac să nu ajung acolo?” Sunt întrebări legitime, iar Dumnezeu, în bunătatea Sa, nu ne-a lăsat fără răspuns. Vestea bună (evanghelia) este că putem scăpa, putem fi salvaţi (mântuiţi) de mânia viitoare, dacă ne cerem iertare Celui împotriva Căruia am păcătuit. El, Fiul binecuvântat al Dumnezeului Celui adevărat şi veşnic, „a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemnul crucii”, oferindu-ne în schimb neprihănirea Sa. Chinurile şi batjocura pe care noi ar fi trebuit să le suportăm pentru veşnicie, El le-a luat asupra Sa. A fost bătut, legat, biciuit, scuipat în faţă, ocărât, dezbrăcat de hainele Lui şi pironit pe o cruce de lemn, pe care o purtase până la Golgota. Şase ore a suferit chinurile iadului, despărţirea de Dumnezeu, Tatăl Său, pentru ca niciunul dintre noi să nu mai sufere niciodată în iad. La sfârşit, „Şi-a plecat capul şi şi-a dat duhul”, mărturisind prin ultimele Sale cuvinte că totul „S-a sfârşit!”.
Nimeni, absolut nimeni, niciun om, bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân, n-ar mai trebui să meargă în locul de chin pregătit pentru diavol. Mântuirea este pentru toţi, iar Dumnezeu a făcut dovada dragostei Sale eterne, dând la moarte pe singurul Lui Fiu „pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” Fiecare ar trebui să-şi dorească din toată inima să lase calea cea lată care duce la pierzare, pe care cei mai mulţi merg, şi să intre pe poarta cea strâmtă, prin pocăinţă şi credinţa în Singurul care poate mântui de chinul veşnic – Fiul lui Dumnezeu: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.”
Dumnezeu a pregătit însă pentru tine şi pentru mine, pentru toţi oamenii, un loc de fericire veşnică numit Rai. Unde vei continua să fii în veşnicie? În care din aceste două locuri? Dumnezeu a făcut totul pentru tine, a dat ce avea mai scump la moarte, pe Însuşi Fiul Său iubit! Acum decizia îţi aparţine! El nu te va forţa să-ţi schimbi viaţa şi să renunţi la păcat, ci te lasă pe tine să alegi. În îndelunga Lui răbdare, El a amânat judecata lumii acesteia pentru a acorda cât mai multora timp de pocăinţă. Nu uita însă că „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi…” Care va fi răspunsul tău?
